O sa ajung si la explicatia termenului pana la final, nu va grabiti. In Romania asta a mea....si a ta, traim intr-un cerc vicios. Relatiile s-au denaturat demult si nimeni nu a fost atent sa amendeze aceasta denaturare. Toti ne uitam peste balcon la cat de prosti erau aia sau cat de tari erau ailalti. S-a ajuns astfel incet incet la situatia in care nu mai ai curajul sa iei atitudine impotriva scrantelilor de comportament pentru ca stii sigur ca cei care se uita din spate peste umarul tau nu vor interveni. Din contra, te vor impinge in fata cu un gest ce insumeaza delimitarea si indiferenta.
In alte tari, "in tari indepartate, mandre si socante", oamenii au dezvoltat un sistem de aparare impotriva mitocaniei. Este daca vreti un echivalent al unei cafenele scumpe care-si selecteaza astfel clientela. Amabilitatea excesiva te socheaza la inceput dar dupa cateva zile te obisnuiesti si-ti dai seama la ce e buna. Cand am ajuns prima data la Paris ma cam bufnea rasul cand vedeam cum raspund, asa putin cantat, la buna ziua vanzatoarele. Eu neputand inca sa ma prefac prea civilizat mormaiam un "bonjur" cu R ciobanesc si printre dinti. Cucoanele se uitau putin nedumerite si parca a r fi zis - sa va dam un pahar cu apa, va simtiti rau ?
Da, acolo oamenii se scuza ca te-ai lovit de ei din neatentia ta, se scuza ca esti prost si nu intelegi cum functioneaza usile batante de la metrou....Si ce obtin ?! Pai scuza lor e menita sa te oblige si pe tine sa te scuzi ca l-ai facut sa se scuze si in al doilea rand sa te faca sa nu te sinti chiar nasol. Ce-i in capul lor e partea a doua.
In Romania insa, daca vrei sa supravietuiesti sau sa fi integrat social, ba mai mult, sa reusesti trebuie sa alegi tabara. Esti pregatit sa fi amabil si sa iei toata mitocania in piept sau alegi calea aparent mai simpla de a fi mitocan. Spun aparent mai simpla pentru ca e foarte greu sa te schimbi cu adevarat. Chiar daca iti promiti ca o sa fi nesimtit, fondul tau nu iti da voie sa depasesti anumite limite. Nu poti sa nu regreti ca atunci cand in autobuz te chinuiai sa ajuti o batrana sa inainteze pe langa tine i-ai dat un cot in gura. Teurmareste imaginea aceea doua zile cel putin. Te gandesti cu regret ca ar fi trebuit sa-i ceri adresa sa te duci sa-i umpli sifoanele sau sa-i bati covoarele.
Trebuie deci sa ai un je ne sais quoi din nastere ca sa poti fi un mitocan senin.
Nu stiu daca ati observat dar astia se recunosc intre ei si au si un stil aparte de amabilitati care functioneaza numai in cazul lor. Amabilitati de pitbull, agresive, cu dintii ranjiti gata sa se repeada. parca ar vrea sa spuna: "nu am lasat garda jos, dar recunosc ca esti de aceeasi teapa cu mine". Am fost martorul unui caz recent. Eram la coada la un supermarket. In fata mea un cuplu cu un cos (evident). Ea, genul corporate de prima generatie. Daca o intrebi ce face (per ansamblu) nu stie. Baga date si scoate date. Sta intr-o garsoniera, conduce o masina de la firma (care i se cuvine) si nu-si inchipuia ca daca se baga in fata la coada ar putea deranja pe cineva. Are costum tip, nu stie ce marca sau daca e scump sau ieftin, stie ca-i negru si i-a zis o secretara ca atunci cand prinde luciu la turul pantalonilor trebuie schimbat. Nu se uita nicaieri dar e cu ochii deschisi. Cu toate ca pare ganditoare se gandeste de fapt daca sa scoata de pe card sau din buzunar. Nu cunoaste conceptul de animal de companie.
El, parca n-ar fi impreuna cu ea. E in trening, casca sidupa ce termina isi acopera gura inchisa cu pumnul din care iese brelocul cu VW. Raspunde monosilabic si se vede ca ii e greu sa lege o conversatie daca nu are nimic bagat pe undeva ....O casca in ureche, ceva. Cand vorbeste la telefon il tine in fata pieptului pe palma facuta tava si vorbeste tare. Sa observe toti ca are trening cu verde si bleu. Ei ii raspunde mereu cu un zambet la inceput si cu ton coborat, orice banalitati ar spune.
Casiera ii observa si are o privire cam cum o am eu cand ma uit la primii ghiocei. De-abia asteapta sa scape de baba cu geanta ei veche Dior care si-a luat doua amarate de iaurturi si alea fara zmeure sau dude.
Cand ajung la casa cei doi, casiera e numai zambet. Comunica usor si ranjesc asa cum v-am spus. Se fac remarci la limita jignirii. Se plac, se inteleg. Se numara monede de 1 ban date rest. Nu se iarta cu toate ca sunt de-ai lor. Sunt mitocani amabili. Se despart buni amici..... Urmez eu. Nu am vazut nici la teatru o asemenea schimbare brusca de fizionomie. Da' nu am zis inca nimic. Nedumerirea mi se citeste pe fata. Casiera ma lamureste stergand ostentativ banda rulanta. Ce-am gresit intreb. Zice ca nu trebuia sa pun combinatia sac cartofi / bidon apa plata pe banda ca fac noroi. Bun, dar apa nu trebuia sa curga si cartofii trebuiau sa nu aiba pamant. Ii zic ca m-am gandit la spatele ei ..... Adica sa nu ridice greutati (mai bine ma opream la "ei" si zambeam tamp).
Incearca un zambet si isi ia avant sa raspunda dar se controleaza pe loc. Ce sa-mi spuna ca-i obisnuita cu greutati....Si in plus eu nu sunt pregatit pentru a fi amabil in felul ala. Platesc si imi spune ca nu are marunt. Chiar n-am chef sa fac scandal pentru cativa bani. Oare aici gresesc ?!
Ies de la casa cu caruciorul incarcat cu ura (pe mine ca nu ma pot schimba). Imi promit sa-i iau picioarele primului pe care il vad cu degetu-n nas.
Hm ! Astia sunt supravietuitori...Stiu cand sa se faca nevazuti.
Dupa ce descarc cosul in portbagaj, ma duc sa-l pun in rand cu altele. Vad o duduie care se uita dupa ce am eu. Draguta. Vreti un carut ? Il ia si striga: "Soriniii hai c-am gasit". Si pleaca.
Intelegeti acum de ce-s nervos ? Nu reusesc sa fiu mitocan si eu. Pornesc tot timpul de la conceptul gresit ca nu-s asa multi.
No comments:
Post a Comment